Iarăşi şi iarăşi despre urşii noştri „problemă”
În toamna anului 2004, mai precis în luna noiembrie, în paginile acestei respectabile reviste am relatat despre aşa zişi „urşi problemă”. Relatarea s-a făcut în legătură cu evenimentul petrecut în week-end-ul săptămânii 11-17 oct.2004 în cartierul braşovean Răcădău. În esenţă era vorba despre un urs susceptibil de a fi turbat, care a atacat în plină zi zece oameni ce erau ieşiţi la iarbă verde în liziera pădurii şi din care doi au decedat (unul pe loc, iar celălalt la spital din cauza rănilor primite). Afirmam atunci că: …incidentul este fără precedent, până acum fiind cunoscut doar un singur caz asemănător, care a avut loc pe data de 25 august 1989 în apropierea comunei Sărmaş din jud. Harghita, când un urs provocat de un tânăr păstor, a agresat 5 persoane dintre care două au decedat pe loc. Acest caz al incidentului de la Sărmaş a fost anchetat şi studiat de către subsemnatul şi a fost prezentat sub forma unui studiu de caz în lucrarea URSUL BRUN – Aspecte eco-etologice apărută la Editura CERES în anul 1998. Personal nu am anchetat cazul de la Braşov, dar din informaţiile destul de puţine primite, am înţeles că ursul pe lângă că era bolnav a fost şi provocat de către câţiva petrecăreţi de care se apropiase cu intenţia de a cerşi ceva de mâncare. Nu cunosc dacă autorităţile abilitate de la Braşov au dispus anchetarea cazului, dar numai după ce vom avea o cercetare oficială a derulării incidentului, vom putea avea datele necesare explicării cauzelor reale ale acestui comportament deosebit de agresiv al ursului în cauză. Din informaţiile ce le deţinem la ora actuală, conform raţionamentului după care: comportamentele omoloage au la bază cauze analoage se poate emite ipoteza că şi ursul de la Braşov a fost provocat ca şi cel de la Sărmaş din 1989. Dar în esenţă nu are importanţă dacă ursul a fost provocat sau nu, se afla sub influenţa turbării sau nu, cert este că acest animal sălbatic a ucis doi oameni şi a mai rănit alţi opt. Îngrijorător este faptul că asemenea situaţii potenţial periculoase mai sunt şi în alte locuri şi din nefericire nu în puţine. Practic, oriunde urşii devin „gunoieri” şi li se inhibă frica ancestrală faţă de om, vor apare mai devreme sau mai târziu asemenea incidente. Împuşcarea ursului considerat „băiat rău” este doar o soluţie de moment ce nu rezolvă problema atâta timp cât nu se acţionează şi asupra cauzelor reale ale răului. Voi încerca în cele ce urmează să reiau şi să arăt din nou care este problema reală a ursului din România şi cam cum poate fi aceasta soluţionată. Concluzia soluţiilor propuse era următoarea: Necesitatea şi oportunitatea urmăririi şi ţinerii sub control a efectivelor de urşi aceasta fiind confirmată şi de cazurile tot mai numeroase de „urşi problemă” pe care le semnalează în ultimul timp mass-media din ţara noastră. Modul de urmărire şi ţinere sub control a efectivelor de urşi se poate realiza printr-un program de monitorizare al lor pe care l-am prezentat în numărul 4 din aprilie 2004 al acestei publicaţii şi care poate fi consultat de către cei interesaţi.
Din nefericire previziunile noastre de acum patru ani s-au confirmat din nou, tot în oraşul de la poalele Tâmpei, fiind ucis încă un om de către urşi. Considerăm că nu este cazul să reluăm analiza făcută în materialul publicat în anul 2004, întrucât cine doreşte poate să-l consulte în colecţia acestei publicaţii şi în altă ordine de idei prin publicarea acestui material nu ne-am propus să demonstrăm cititorilor că am avut dreptate acum patru ani. Deşi nu dorim să căutăm eventualii factori responsabili pentru repetarea şi menţinerea în continuare a pericolului atacurilor produse de urşi, vom încerca totuşi să vedem cam pe unde se ascunde şi care este cauza răului. Fără nici un fel de aluzie tendenţioasă, reamintind în acest context un proverb care afirmă că oamenii foarte deştepţi învaţă din greşelile altora, cei deştepţi din propriile greşeli, iar alţii nu învaţă nimic nici din propriile greşeli. Pentru a nu ne încadra în ultima categorie a proverbului amintit, trebuie să ne întoarcem puţin în urmă cu patru ani când a avut loc aşa zisul scandal al urşilor. Acum patru ani, scandalul a fost pornit la fel ca o avalanşă de o oarecare fundaţie care a lansat ideea că datorită unui management foarte prost conceput şi condus, urşii vor dispare din fauna noastră în câţiva ani. Ca argumente au fost aduse printre altele imagini foto şi video cu mormane întregi de oase de cai şi de vaci care au fost prezentate ca fiind oase ale urşilor „masacraţi” cu ocazia unor acţiuni de vânătoare abuzive. Pe internet au fost lansate numeroase apeluri la toate organizaţiile neguvernamentale pentru a-şi uni eforturile în vederea opririi masacrării urşilor din România. Au fost trimise scrisori la forurile internaţionale şi la personalităţi marcante ale lumii cum ar fi Brigitte Bardot şi Preşedintele Franţei, în care erau pârâte autorităţile române. Se vorbea că ar fi fost cât pe ce să izbucnească un scandal diplomatic între România şi Franţa întrucât Preşedintele francez l-a luat la rost pe Primul Ministru român pentru pericolul dispariţiei urşilor din România, iar acesta a ripostat punându-l la punct, pe bună dreptate de altfel, cu replica că nu primeşte sfaturi în acest domeniu de la unii care s-au gospodărit atât de bine încât în prezent nu mai au nici un urs în munţii şi pădurile lor. Prima consecinţă a acestui scandal a fost aceea că în comisia de specialitate a U.E. s-a decis oprirea vânării urşilor în România. Abia după câtva timp când s-a constatat că urşii produc totuşi pagube deloc neglijabile şi ucid chiar şi oameni, s-a trecut la o monitorizare atentă şi la aprobarea recoltării unor exemplare în număr limitat şi în condiţii foarte restrictive. Privind înapoi şi analizând aceste evenimente, se poate afirma cu toată convingerea că scandalul urşilor a fost una din cele mai bine concertate şi mai eficiente campanii de dezinformare a opiniei publice. Această acţiune de diversiune ne aminteşte de zăpăcirea minţilor pomenită de Jan van Helsing autorul cărţi Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX. Este greu de crezut că după o astfel de campanie mediatică de autodenigrare forurile competente ale U.E. vor reveni la decizia lor iniţială, întrucât ar trebui să recunoască că au fost induse în eroare dând dovadă de credulitate şi naivitate. Şi totuşi trebuie făcut ceva, întrucât cetăţenii, populaţia sunt direct sau indirect din ce în ce mai afectaţi de consecinţele, lipsa de control şi proasta gestionare a populaţiilor de urşi din România. Fiind unul din cei care fără falsă modestie pot să afirm că am cel mai mare stadiu de observare şi cercetare a urşilor din România nu pot să nu mă consider obligat să mă angajez în căutarea unor soluţii reale şi viabile care să rezolve de fond şi nu formal sau propagandistic problemele urşilor din ţara noastră. Aş fi ipocrit dacă nu aş recunoaşte că în ciuda neplăcerilor pe care scandalul urşilor l-a adus ţării în general şi activităţii de vânătoare în mod special acesta nu a avut şi o fărâmă de componentă pozitivă. Atunci când am încercat să combatem afirmaţiile tendenţioase şi nefondate ale celor ce au provocat scandalul urşilor, am constatat cu stupoare că de fapt toate cunoştinţele noastre obţinute în mai multe vieţi şi transmise din generaţie în generaţie de cei pasionaţi de vânătoare nu purtau girul validator al cercetării ştiinţifice. Cu alte cuvinte, puteau fi considerate simple poveşti vânătoreşti, chiar dacă erau adevărate de la început până la sfârşit. Din aceste considerente, în anul 2005 am luat iniţiativa din partea Universităţii Transilvania din Braşov, ca împreună cu Regia Naţională a Pădurilor în calitate de cel mai mare gestionar al efectivelor de urşi din România, să demarăm o acţiune de cercetare a eco-etologiei urşilor din cele mai reprezentative zone ale ţării. S-a stabilit un colectiv de cercetare în care pe lângă personalul de specialitate al Universităţii Transilvania din Braşov au fost cooptaţi specialişti din partea R.N.P. Romsilva (ing. Gărgărea Petre) cât şi din partea Universităţii din Sopron-Ungaria (Prof. dr. ing. Nahlik Andras ca specialist în monitorizarea prin sistemul GPS). Au fost stabilite obiectivele programului de cercetare şi s-a parafat un contract de colaborare între Universitate şi R.N.P. având ca temă studierea eco-etologiei urşilor din cele mai reprezentative biotopuri ale României. Programul de cercetare urmează să se încheie la jumătatea anului viitor (aproximativ în iulie 2009) şi se va finaliza cu o lucrare (referat final) în care vor fi stabilite măsurile necesare de luat în vederea gospodăririi durabile şi responsabile a efectivelor de urşi din ţara noastră. Rezultatul cercetărilor de până în prezent au fost consemnate în trei referate parţiale (conform uzanţelor câte unul pentru fiecare an) din care au rezultat următoarele aspecte mai relevante: ● Efectivele de urşi din ţara noastră şi implicit din zonele cele mai reprezentative nu numai că nu scad ci sunt în creştere continuă an de an. ● Creşterea efectivelor de urşi se realizează concomitent cu degradarea continuă a condiţiilor optime de habitare din biotopurile naturale prin tăierea pădurilor şi diminuarea liniştei. ● O consecinţă a fenomenelor de mai sus (creşterea populaţiei şi degradarea condiţiilor de habitare din biotop) va fi iminenţa pericolului apariţiei „ecotipului de urs suburban” care este foarte tolerant la condiţia de linişte şi este dispus să coabiteze cu omul, încercând să supravieţuiască pe lângă localităţi din zona montană din apropierea habitatului său. ● Tot ca o consecinţă a celor semnalate anterior, datorită unor contacte tot mai frecvente între urşi şi oameni, dar mai ales datorită manifestărilor ostile ale omului faţă de urşi în aceste întâlniri, este posibil să apară o reacţie similară a ursului, devenind şi el din ce în ce mai agresiv. Cu alte cuvinte în comportamentul de autoapărare al acestor urşi, autoapărarea prin agresivitate va avea o pondere tot mai mare în defavoarea componentei de autoapărare prin fugă. ● În perioadele când la speciile forestiere de arbori şi arbuşti care produc fructe sau seminţe (fag, stejar, scoruş, zmeur, afin, etc.) există fructificaţie abundentă, prezenţa urşilor la punctele de observare şi monitorizare unde se oferă hrană, scade foarte mult. De aici se poate trage concluzia că acordarea de hrană suplimentară urşilor nu le crează acestora o dependenţă nutriţională. Ei pot deveni dependenţi de hrana suplimentară oferită de om numai dacă sistemul de hrănire este necorespunzător, respectiv dacă hrana din motive de comoditate se expune în grămezi mari (basculată din remorci într-un singur loc) şi se expune în apropierea drumurilor circulate sau a localităţilor. ● Ursul este o specie cu viaţă preponderent silvatică, care evită pe cât posibil să iasă în terenuri deschise unde să poată fi văzut, astfel încât pentru a se putea evalua cât mai corect mărimea şi starea efectivelor este necesară înfiinţarea unor puncte de observare şi monitorizare. Aceste puncte pot fi utilizate şi pentru acţiunile de gospodărire a efectivelor de urşi şi chiar al altor specii cohabitante (mistreţi, cerbi etc.). ● Acolo unde există efective ce depăşesc capacitatea portantă a biotopului, se impune controlul înmulţirii urşilor pentru a nu se extinde în zone unde nu sunt condiţii naturale de supravieţuire devenind urşi habituaţi şi în perspectivă generatori ai ecotipului suburban. Este vorba despre situaţiile în care efectivele reale (adică existente) depăşesc efectivele optime (calculate ca fiind normale). ● Din cercetările noastre a rezultat că efectivele optime calculate cu ajutorul cheilor de bonitate actuale nu corespund realităţii şi ele trebuie revizuite. În multe situaţii efectivele reale rezultate în urma lucrărilor anuale de evaluare a numărului de urşi existenţi depăşesc de câteva ori nivelul efectivelor optime rezultate din calcule. În încheiere, ca urmare a cercetărilor efectuate pe durata a peste trei ani, se poate aprecia că populaţia de urşi din România este în creştere de la an la an iar condiţiile de habitare din biotopurile naturale se degradează în permanenţă. Rezultatele cercetărilor noastre, sunt confirmate şi de un articol apărut în ziarul Informaţia Harghitei din data de 15/16 august 2008 şi care este intitulat Numărul de urşi în pădurile judeţului a ajuns la 1000! □ Pădurarii şi vânătorii solicită creşterea normei de vânătoare. Iată ce consemnează autoarea articolului D-na. Lia MATEI: Silvicultorii şi vânătorii harghiteni, precum şi inspectorii de mediu solicită creşterea cotei de vânătoare la urşi, în condiţiile în care numărul acestor animale este mult mai mare decât efectivul optim. Reprezentanţii Direcţiei Silvice Harghita, ai Agenţiei de Protecţia Mediului şi ai Gărzii de Mediu, precum şi administratorii fondurilor de vânătoare din judeţ au participat ieri la o discuţie prezidată de prefectul Constantin Strujan, în care s-au dezbătut problemele generate de creşterea numărului de urşi din judeţ. Evaluările făcute de specialişti arată că în pădurile harghitene trăiesc aproximativ 1000 de urşi, iar numărul optim nu ar trebui să depăşească 400 de exemplare. Cu toate că aceste animale se înmulţesc de la an la an, cota de vânătoare este foarte mică, pe fondul presiunilor făcute de către organizaţiile ecologiste din ţară… Specialiştii au avertizat că urşii încep să fie din ce în ce mai deranjaţi de prezenţa oamenilor, motiv pentru care încep să-şi părăsească habitatul lor natural… O altă problemă semnalată de administratorii fondurilor de vânătoare este prezenţa agresivă a motocicliştilor şi conducătorilor de ATV-uri în zonele izolate şi liniştite, preferate de urşi, fapt care deranjează aceste animale şi le determină şa-şi părăsească habitatul în care au trăit zeci de ani… De altfel prefectul Constantin Strujan a atras atenţia că, în viitor, siguranţa cetăţeanului ar putea fi pusă în pericol, în condiţiile în care urşii coboară din ce în ce mai des în localităţi, atacă animalele domestice şi produc stricăciuni… În concluzie considerăm că acum nu mai are prea mare importanţă cine şi de ce a declanşat această falsă problemă a urşilor din România, nu mai are importanţă nici dacă cineva a obţinut fonduri europene sau a beneficiat în alt fel de pe urma acestei dezinformări. Mai important este că în urma scandalului s-a demarat prin implicarea activă a R.N.P.-ului un program amplu de cercetare privind eco-etologia urşilor din ţara noastră, de asemenea este important că această specie care este emblematică pentru Carpaţii noştri nu este în pericol de dispariţie aşa cum se prezicea cu câţiva ani în urmă. În continuare este important ca noi specialiştii în domeniu să oferim argumentele necesare celor ce ne reprezintă în U.E. pentru ca aceasta să înţeleagă că dacă la nivel continental ursul este în pericol fiind dispărut din multe regiuni unde are condiţii favorabile de habitare (Austria, Germania, Franţa etc.) la noi însă este în excedent. Dacă U.E. consideră că normalizarea efectivelor în sensul reducerii surplusului nu este cazul a fi făcută prin mijloacele clasice, adică prin vânarea lor, se poate iniţia un program de transferare a excedentului în zonele de unde urşii au dispărut şi unde populaţia umană este mai cultă, mai conştientă şi va putea asigura o protecţie mai bună acestei specii considerate a fi în pericolul dispariţiei în Europa, dar nu şi în România.
25 august 2008 Conf.dr.ing. Ion MICU, Universitatea Transilvania-Braşov Ing. Petre GĂRGĂREA, Regia Naţională a Pădurilor
